da sau nu?

In ultimele luni/saptamani, am realizat ca am gresit. In legatura cu cealalta PPH. Hai sa nu-i mai zic asa… hm… sa-i zic … . Am gresit in sensul ca nu e asa cum credeam la inceput. Bine, nu in totalitate. Pentru ca chiar e genul “i don’t give a fuck”, dar numai in anumite privinte. Dar, stand de vorba cu ea serile la o tigare pe hol/scari/usa am realizat ca avem multe lucruri in comun dar totusi suntem foarte diferite. Chestia care m-a frapat cel mai tare a fost faptul ca la amandoua ne e frica. Ei sa spuna “nu”, iar mie sa spun “da”.
Cum? Ca sa intelegeti, ma refer aici la boys & stuff. Pai, ea nu poate sa spuna “nu” de frica de a ramane singura, sau cel putin asa am dedus eu.
Eu nu pot sa spun “da” pentru ca nu vreau sa sufar. De fiecare data cand am zis-o am suferit. Mult. Prefer sa fiu singura decat sa sufar.
Si uite asa, ne asemanam noi doua, fara sa fim la fel. Nu e ciudat?
Un lucru m-a pus pe ganduri putin. Eu, de obicei, pot sa-mi dau seama ce fel de persoana e fiecare aproape din prima. De data n-am putut. Oare de ce? Sper sa nu-mi pierd cel de-al “6lea simt”. Desi, uneori imi lipseste tocmai in cazurile cand mi-ar trebui cel mai mult (atunci cand spun “da” )
Oricum, poate ca e bine ca nu e asa cum credeam la inceput, poate e bine ca am gresit. Cel putin, now i have a friend.