da-i pana auzi bau!!

Ieri am cazut din pat. Da. Acum ma bucur ca stau in patul de jos. Fetele erau amandoua concentrate la invatat si eu stateam pe marginea patului si ma uitam la un film. Filmul era de groaza (Boogeyman 3). La un moment dat a fost o faza de foarte sculat paru’ din cap, iar eu, normal, m-am speriat si am cazut din pat. Si s-a auzit ceva de genu’ buf! treosc! bau! si un auuuuu!!! cotuuuu!!! Dupa ce le-a trecut starea de “wtf happened?” fetele erau pe jos de ras, iar eu am inceput sa le povestesc seria mea de cazaturi, daramaturi si alte chestii penibile care ma implica pe mine pe jos si nedorind asta. Vreo 2 ore nu s-au mai opit din ras. Da’ hai sa mai rada si altii…
Din frageda pruncie eu am fost o impiedicata si o daramatoare profesionista. Cand aveam 3 ani i-am furat ciumagu’ lu’ stra-bunicamea si-am inceput sa alerg cu el prin curte. Bineinteles ca era mai mare ca mine. Ei bine, ca o impiedicata profesionista ce sunt, eu n-am stiut ca nu e bine sa tii un bat aproape de picioare cand alergi cu el in mana, drept urmare am avut parte de prima mea cazatura din cariera. Aceasta a implicat o barbie julita, doua coate, doua palme si doi genunchi, de asemenea julite, si niste degete de la picioare sucite.
Apoi, cand am mai crescut, ma credeam foarte puternica si am decis sa-l ajut pe tata sa impinga masina din curte. Eu si vreo alte 3 persoane. Bineinteles ca ele n-aveau forta mea, asa ca, am impins asa de tare masina incat s-a dus fara sa mai fie nevoie de pornire. Iar eu m-am dezechilibrat si am cazut cu fata in namol, unde am stat pana si-a at cineva seama ca masina e mai greu de impins, deci ca eu lipseam.
In fata casei de la tara, unde am copilarit, e un tei. Un tei care are radacinile iesite din pamant, si de care eu, fata desteapta , mereu ma impiedicam. Nu conta ca eu stiam ca ele sunt acolo, si ca probabil ma voi impiedica, numai pe acolo alergam, pentru ca speram ca o sa se impiedice si cel care ma alerga. Numai ca el nu apuca niciodata sa se impiedice, ca n-avea loc de mine. Deci, eu aveam mereu genunchii, coatele si palmele julite.
Cand eram, tot asa, mai mica, am vazut pentru prima data o instalatie de pom careia ii clipoceau luminitele. Bineinteles ca eu credeam ca, de fapt, luminitele alea dispar undeva si voiam neaparat sa le prind. Asa ca le-am pandit si chiar am prins una. Si-am prins-o atat de bine ca am tras-o dupa mine (era in pom… ) si cu ea si pomul. Si am stat eu acolo sub pomul de craciun vreo 30 min, foarte speriata, crezand ca luminita m-a luat cu ea cand a disparut si ca n-o sa ma mai intorc acasa (cred ca vazusem prea multe filme ). Asta pana a venit tata si a luat bradul de pe mine si eu am fost foarte fericita ca luminita cea rea nu m-a putut tine acolo. (cred ca de-aia nu-mi plac mie luminile care clipocesc… )
Cand m-am facut mai mare m-am mutat la bloc, unde am descoperit ce misto e sa sari pe canapea. Mai ales cand mama nu-ti da voie, pentru ca acea canapea e foarte veche si risca sa se darame. Faza asta a fost un fel de combinatie intre cazatura si daramatura. Saream eu ce saream, cand am sarit prea sus, am aterizat cu un picior intr-o parte, am intrat cu capul printre betele de la aia pe care-ti puneai cotul (na’… am un lapsus… mare… ) dupa care am intrat cu el direct in ghiveciul de lemn masiv. Dragutz. Ca-n filmele cu prosti.
Cand eram mica aveam o chestie pentru bibelouri. Si pentru vaze. De cristal. Oricare le luam in mana se spargeau. Dar mie, de asemenea, imi placea sa si repar. Asa ca mi-am facut un hobby din lipirea vazelor si bibelourilor sparte cu super-glue. Care se intindea pe covor….
Faza asta nu e despre mine, dar merita spusa. E despre profa de romana, care avea piciorul rupt, dar totutsi a venit la scoala, ca na’, nu putea sa lase copiii sa se faca prosti. Ei, si a intrat asa de entuziasmata in clasa (emotionata ca ne vom revedea, clar ), ca s-a impiedicat si si-a rupt si celalalt picior. Stiu ca nu e de ras, pentru ea, dar pentru noi a fost. Normal ca, atunci cand s-a intors, ne-a dat la toti cate un 3 ca am ras de ea. Sincer, a meritat treiu’…
In clasa a 7a am inceput sa fac meditatie la mate. La inceput eram paralela cu matematica, dar apoi am inceput sa ma prind cum sta treaba si am devenit chiar un geniu. Geniile erau apreciate de profi, deci le permiteau mai multe chestii. Ei, si eram intr-o zi la meditatie, unde, in timp ce faceam un exercitiu, profu ne corecta tezele. Eu, crezand ca pentru ca eram un geniu, aveam dreptul sa ma uit la note, ma uitam. Si eram asa de cocentrata la uitat, ca n-am observat ca profu m-a vazut. Si-a zbierat asa de tare “Baaaaiii!!!” ca m-am speriat si-am cazut de pe scaun… Deja filmele cu prosti sunt prea destepte… Ei, macar dupa asta i s-a facut mila de mine si mi-a spus cat 10 am luat.
Si la mediatie la romana mi s-a intamplat asta, numai ca am luat 6…
Cand eram in clasa a 9a, mergeam intr-o zi pe strada cu o colega. Si-am vazut eu nu stiu ce chestie mirobolanta pe cer care-mi faceam cu mana si-avea zeci de luminite (ne-clipocitoare), ca nu m-am uitat pe unde merg, si-am cazut ca o mamaliga in mijlocul trecerii de pietoni. Minunat.
Ah, la sport… Faceam chestiile ale pe laterala (alergat maaa!!) si trebuia sa ne intoarcem. Moment fatal. Pentru ca in secunda doi eram pe burta, alaturi de colegi, care radeau de mine. Nu-i asa ca viata-i frumoasa?
Normal ca trebuia sa cad si peste hotare, ca alfel nu era cariera de succes. Eram in Grecia si ma uitam dupa greci frumosi pe strada. Si ma uitam asa de concentrata, ca n-am vazut ca vine un stalp din sens opus, asa ca m-a lovit si m-a trantit in fund. Adio greci frumosi…
La un moment dat era moda aia cu pantofii cu talpa ortopedica. Am fost cea mai mandra cand m-am luat unii cu talpa de 10 cm. Nimeni nu mai era ca mine. Partial adevarat. Pentru ca nimeni n-a cazut ca mine. Coboram scarile scolii (app… era scoala nr. 9… sa aiba asta vreo relevanta? ) foarte mandra de mine. Toata scoala se uita la mine. Cand m-a strigat cineva. Moment fatal 2. Am ratat o treapta si m-am dus de-a dura vreo 10 trepte. Si mi-am rupt si talpile la minunatie de ghete. Am incercat eu sa le lipesc/cos/capsez la loc. ‘Geaba…
Eram in clasa a 10a. Iarna –> ghetus. Ma intorceam eu de la scoala si vad niste tipi faini pe marginea trotuarului. Langa ghetus. Si ce mi-am zis eu : “Pfoooaii… sa vezi ce ii impresionez eu pe-astia acum! O sa ma dau pe gheata, cum n-au mai vazut niciodata”. Ce-i drept, i-am si impresionat. N-au mai vazut pe nimeni care sa se dea cu fundul pe gheata.
Curtea scolii. Eu stateam pe spatarul bancii. La un moment dat se suna si fetele “repede! repede! sa ajungem ca ne pune absenta!” Si eu, repede, repede, am uitat ca aveam picioarele sub blana bancii, si am cazut. Prima data in genunchi. Dar parca nu era suficient, asa ca m-am mai dezechilibrat o data si-am cazut si pe burta.
Intr-o zi in clasa a 9a mergeam eu spre clasa, salivand dupa unu’ de-a 12a. Si, normal, eram asa de preocupata de el ca n-a mai contat ca aveam si o usa de deschis. Si-am trecut direct prin ea. Sau asa am vrut. Usa aia rea n-a vrut sa ma prieasca nedeschisa, drept urmare m-a aruncat inapoi afara. Si mi-a dat si una in nas. Nenorocita. Si stiti ce era si mai frumos? Ca in clasa era liniste, pentru ca venise profu.
Dar cea mai tare faza a fost in clasa a 12a la ora de mate. Stateam eu in banca, eleva constiincioasa, si vorbeam cu colega. Eu stateam la margine. La un moment dat am spus o tampentie, ea mi-a dat una (in gluma), iar eu am cazut pe spate, m-am lovit cu capul de banca de langa (cred ca asta explica multe… ) si mi-am sucit mana dreapta. Si toate astea in timp ce profu preda. Acum mai scrie 2 saptamani cu mana sucita. Ca orice elev intreg la cap (sau nu?), normal ca eu am lungit-o pana la 4 sptamani + o saptamana de recapatat dexteritate. Ca sa fiu sigura…
Dupa toate astea, cred ca cineva acolo sus ma iubeste. Pentru ca altfel nu-mi imaginez cum inca mai sunt aici. A, si astea n-au fost toate cazaturile mele, au fost doar cele mai penibile.