sugestiv titlul, nu? realizez ca nu sunt prima si nici ultima care are o restanta, dar pentru maica-mea a fost un soc si bineinteles ca m-a facut proasta de cate ori a avut ocazia. Dar asta a fost doar inceputul. Dupa ce a vazut ca nu-i raspund a urmat bine cunoscuta faza “ala s-a dus la marire si a luat 10, tu n-ai fost in stare sa-ti iei restanta”, adica ala de ce poate si eu nu pot? Raspunsul e simplu: nu stiu. Si nici nu ma intereseaza. Ceea ce ma intereseaza pe mine e viata mea si nu a lu’ iubita lu’ copilulu’ colegului de serviciu… Din pacate asta e principala preocupare a ei. Dar, ce rusine!! ce o sa zica colegu’ atunci cand o sa-i spui ca al tau copil are restanta? Uite o idee: minti si tu la fel cum minte si el 
ce zici? good idea, huh? Dar maica-mea e atat de nemultumita de mine astfel incat se plange in fiecare zi colegilor de serviciu, carora, cand au aflat ca am intrat la facultate, nu le venea sa creada. 
Va dati seama ce mult m-a “laudat” mama la munca 
Incredibil sau nu, inca nu se terminase. A urmat “scosul ochilor”. Ceva de genu: “te-am tinut degeaba un an in bucuresti, ai mancat banii degeaba (care nu erau chiar asa de multi, SINCER), ti-am zis eu, acum nu mai prinzi loc la camin si eu nu-ti platesc gazda, nu esti in stare de nimic, gata, de la toamna te muti la Brancoveanu”, etc
Trebuie sa recunosc ca a fost in mare parte vina mea, trebuia sa invat mai mult, sau mai bine, dar nu suport sa fiu comparata cu altii, mai ales de catre mama, care de asemenea ma face sa ma simt ca ultimul om de pe pamant, doar pentru ca am o restanta. Nu mi se pare normal. Mi-ar placea si mie sa ma intrebe macar o data dupa ce am gresit/stricat ceva “ai nevoie de ajutor?” si nu sa-mi zica “esti o proasta!”.
